Stadionul Dan Paltinisanu in timpul meciului de liga a 2-a dintre Politehnica Timisoara si Juventus Bucuresti, sambata 19 mai 2012. ALIN MATEI/MEDIAFAXFOTO

Se fac primii pași pentru realizarea noului stadion al Timișoarei. Compania Națională de Investiții (CNI) a alocat 700.000 de lei pentru întocmirea studiului de prefezabilitate, a celui de fezabilitate și a altor studii de specialitate, precum și la elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism.

Noul stadion al Timișoarei, care va fi construit în locația actualului „Dan Păltinișanu”, va avea 30.000 de locuri și va fi construit de Compania Națională de Investiții. Consiliul Județean Timiș a predat către CNI actualul amplasament de aproxiamtiv 58.000 de metri pătrați în luna iulie. Conform planurilor, ar urma demolarea actualei arene și apoi construirea complexului sportiv cu tribune acoperite. Consiliului Județean Timiș îi va reveni misiunea de a demola emblematicul „Dan Păltinișanu”, dar și de a realiza utilitățile necesare.

„Ne aflăm în fața unui moment important pentru realizarea noului stadion. La scurt timp după ce am predat amplasamentul, CNI a și lansat licitația pentru studiile necesare. Investiția se mișcă în acest moment foarte rapid. Firma care va câștiga licitația va avea termen 4,5 luni să predea documentația. Suntem la dispoziția Companiei pentru orice situație ce ar putea să apară, astfel încât să nu existe sincope în derularea investiției”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Conform caietului de sarcini lansat în licitație publică, complexul sportiv va fi omologat Categoria UEFA 4. Se vor putea juca meciuri de campionat național, de Champions League, de Campionat European și de Campionat Mondial. Pentru meciurile de rugby, complexul sportiv va îndeplini standardele pentru desfășurarea competițiilor la nivelul SuperLigii Naționale de Rugby, Champions Cup, Campionatelor Europene de Rugby și a Campionatelor Mondiale de Rugby. Tribunele se vor afla în imediata apropiere a terenului de joc, cu respectarea cerințelor minime de distanță impuse de regulamentele competițiilor de fotbal și de rugby.

Câștigătorul licitației va avea la dispoziție mai puțin de cinci luni pentru a pune la dispoziția Companiei Naționale de Investiție documentația solicitată, pasul următor fiind licitarea proiectării și execuției noului stadion. Ofertele de participare vor fi deschise în 4 octombrie.

Arena va fi construită prin Compania Națională de Investiții, beneficiar fiind Consiliul Județean. Actualul stadion „Dan Păltinișanu”, construit în perioada anilor 1960, se află într-o stare precară privind rezistența construcției și nu mai prezintă siguranță în exploatare.

Articolul precedentDouă zile de restricții pentru mijloacele de transport în comun, din cauza lucrărilor din centrul orașului!
Articolul următorDescoperiri arheologice importate făcute în Timiș: artefacte din mileniul al VI-lea, înaintea erei noastre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.