Timișoara marchează Ziua Eroilor Neamului

0
592

Ziua Eroilor Neamului

Garnizoana Timișoara marchează Ziua Eroilor prin ceremonii militare, religioase și o retragere cu torțe. Manifestările au început de dimineaţă, cu o slujbă de pomenire, ce a avut loc în faţa Monumentului Eroilor din incinta Cazarmei Militare din strada Chişoda. Apoi întreaga atenţie s-a mutat în centrul oraşului, la Momentul Crucificării, unde a avut loc un ceremonial religios, apoi oficialităţile au depus coroane, după care au asistat la defilarea gărzii de onoare. “Sunt mai multe evenimente astăzi, dedicate eroilor neamnului, au început încă de azi dimineaţă şi se vor închiea deseară cu retragerea militarilor cu torţe. Acest lucru demonstrează că timişorenii şi timişenii sunt conectaţi la trecutul nostru şi îşi aduc aminte de cei care s-au jertifit pentru patrie, şi eu sper să putem transmite mai departe generaţiilor următoare aceste momente şi să nu uite nici ei de eroii noştri, că datorită lor suntem ceea ce suntem azi”, transmite preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.

Titu Bojin

Ziua Eroilor Neamului este sărbătorită în fiecare an de Ziua Înălţării Domnului, la 40 de zile de la Înviere. Manifestările dedicate Zilei Eroilor se vor muta la Cimitirul Eroilor, din Calea Lipovei, unde va fi oficiată o altă slujbă, iar mai apoi vor fi depuse coroane şi jerbe în memoria martirilor români, căzuţi pe front în cele două războaie mondiale.

Seara se încheie cu o Retragere cu torţe, care începe la ora 21:30 la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Calea Lipovei şi continuă pe traseul: Piaţa Mărăşti, strada Mărăşeşti, Piaţa Victoriei, Parcul Central, Monumentul Ostaşului Român, Catedrala Mitropolitană, Piaţa Victoriei, strada Alba Iulia şi Piaţa Libertăţii.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here