Muzeul Satului Bănăţean Timișoara invită timișorenii, în sfârșitul săptămânii, în 12 și 13 octombrie, la a IV-a ediție a două evenimente reușit combinate – Festivalul Multietnic Culinar și Roadele Toamnei.
La această combinație de două evenimente s-a ajuns prin considerente manageriale – adică Roadele Toamnei, care era un simplu târg de legume, a prmit ca și completare gastronomia, acest Festival Culinar Multietnic. Mai exact, bucătăria tradițională bănățeană va fi reprezentată de mai multe etnii, așadar, cu siguranță vom avea mâncare românească, șvăbească, ungurească, sârbească și altele.
Timișorenii vor avea parte și de un spectacol de muzică bănățeană și nu numai, interpreți precum Adi Bihoi, Camelia Miuțescu, Denisa Gog, Attila Kiss, Srebro Maxim, apoi formația condusă de Ciprian Untaru, ansamblurile Chevereșana din Chevereșul Mare și Dor Solovestrean (coordonator Maria Bogdan).
Programul este de la 10.00 la 20.00, iar intrarea este liberă.