Timișorenii invitați la Festivalul PLAI

festivalul PLAI 2015Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara îşi deschide porţile, între 11 şi 13 septembrie 2015  pentru a zecea ediţie a Festivului PLAI. Asociaţiile Marele Ecran şi Pelicula Culturală îi invită pe timișoreni la Casa Filmelor din cadrul Festivalului Plai.

Cele două asociaţii sunt gazdele proiecțiilor de film de la Plai pentru al patrulea an consecutiv, iar anul acesta Casa Filmelor ia denumirea festivalului “Ceau, Cinema!” . Publicul va fi delectat cu o colecție de filme proaspete sau de cinematecă, scurtmetraje spumoase și întâlniri cu regizori consacrați.

Documentarul “Pearl Button” (r. Patricio Guzman, Chile, 2015), recent premiat la Berlin cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, va fi prezentat în premieră la Timişoara, sâmbătă, 12 septembrie, ora 18:00. Filmul prezintă o poveste despre relația milenară a omului cu apa și despre căile misterioase prin care apa ne pune în legătură cu universul. Acesta va fi lansat pe marile ecrane din România în 4 septembrie, iar la Timișoara poate fi vizionat în exclusivitate doar în cadrul Festivalului Plai.

“Exploratorul” (r. Titus Muntean și Xantus Gabor, 2013), unul din cele mai bune documentare științifice românești din ultimii ani, va fi proiectat tot sâmbătă, de la ora 16:30. Filmul urmăreşte firul vieţii marelui om de știință Emil Racoviţă, pionier al cercetării vieţii din Antarctica, din adâncurile Mediteranei şi din peşteri, întemeietor al biospeologiei şi al primului Institut de biospeologie din lume, de la Cluj. La finalul proiecției, co-regizorul Titus Muntean va participa la o discuţie cu spectatorii.

Pentru că ne aflăm la Muzeul Satului Bănățean, nu poate lipsi din program aclamatul “Aferim!”, câștigător al Ursului de argint la Festivalul de Film de la Berlin 2015. Proiecţia va fi în ton cu decorul etno-folcloric al Festivalului Plai, desfăşurându-se într-o şură tradiţională, vineri, de la ora 23:30, după încheierea concertelor de la scena mare.

Pentru cei care nu au ajuns la festivalul “Ceau, Cinema!” va avea loc o retrospectivă cu scurt metraje și cu filmele câștigătoare: Marele Premiu – “The Mighty Angel” (WojciechSmarzovski, Polonia, 2014) și Premiul publicului – “Afterlife” (r. ViragZomboracz, Ungaria, 2014). Casa Filmelor “Ceau, Cinema!” propune şi o secțiune dedicată cinematografiei spaniole, prezentată cu sprijinul Ambasadei Spaniei în România.

Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul festivalului, www.plai.ro. Biletul pentru o zi costă 50 de lei, abonamentul, 100 de lei.

RATT va avea pe perioada festivalului un program special: autobuzul 46 va circula până la ora 01:00 (ora plecării de la Muzeul Satului Bănăţean). Participanții la PLAI beneficiază de transport gratuit din partea RATT, în toată rețeaua. Gratuitatea este disponibilă atât pentru posesorii de abonamente, cât și pentru pentru posesorii de brățară/bilet pentru o singură zi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here