Societatea de Transport Public Timişoara şi Primăria Timişoara au inaugurat astăzi sistemul de închiriere gratuită a celor 25 de trotinete electrice.
”Începând cu data de 1 aprilie, posesorii de card STPT pot închiria gratuit trotinetele din cele trei staţii amplasate în faţa cantinei Universităţii Politehnica, în faţa Universităţii de Vest şi în faţa Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaticii. O trotinetă poate fi ţinută cel mult 30 de minute, din momentul ridicării din staţie”, transmit reprezentanții STPT.
Pentru a beneficia de acest nou serviciu, doritorii trebuie să aibă un card emis de STPT, iar cu ajutorul aplicaţiei TroTM, care poate fi descărcată pe orice telefon Android, vor putea ridica trotinetele din cele trei staţii.
În decurs de o săptămână, aplicaţia va putea fi descărcată şi de posesorii telefoanelor cu sistem de operare IOS.