Tot felul de inconștienți la volan: „fumați” și fără permis

Polițiștii timișeni continuă activitățile pentru prevenirea și combaterea fenomenului consumului de alcool sau droguri la volan, pentru asigurarea unui climat rutier în siguranță și prevenirea accidentelor de circulație.

La data de 27 iulie, în jurul orei 10:49, polițiștii lugojeni au oprit pentru control pe strada Făgetului din municipiul Lugoj, un autovehicul condus de un bărbat de 23 de ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit că bărbatul avea permisul de conducere suspendat.

Tot ieri, în jurul orei 20:10, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au depistat între localitățile Pesac și Periam, din județul Timiș, un bărbat de 27 de ani, care ar fi condus sub influența substanțelor psihoactive.

În urma testării cu aparatul drugtest a rezultat o valoare pozitivă la canabis.

Astăzi, în jurul orei 02:00, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au depistat pe strada Calea Șagului din municipiul Timișoara un bărbat, în vârstă de 20 de ani, care ar fi condus sub influența substanțelor psihoactive.

În urma testării cu aparatul drugtest a rezultat o valoare pozitivă la canabis.

În fiecare caz s-a întocmit dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here