Toți studenții Universității Politehnica au locuri asigurate în cămine! Când încep cazările?

Universitatea Politehnica Timișoara asigură cazare în cămin pentru toți studenții proprii. UPT acoperă în totalitate solicitările de cazare venite din partea studenților săi, atât la nivelul ciclului de licență, cât și la masterat sau doctorat.

Pentru anul universitar 2019-2020, cazările încep în data de 20 septembrie 2019. Și în acest an, UPT va asigura cazare pentru toți studenții proprii care solicită acest lucru.

UPT dispune de 16 cămine studențești, dintre care două de garsoniere, capacitatea totală de cazare fiind de 6067 de locuri. Căminele sunt modernizate, dotate cu mobilier, frigidere, bucătării și spălătorii complet echipate, precum și acces la Internet.

După sesiunea de admitere din luna iulie, totalul solicitărilor de cazare (precazări + studenți admiși în anul I) este de 5405 de locuri. Locurile rămase disponibile vor fi alocate studenților care solicită cazare după sesiunea de admitere din luna septembrie.

Taxele de cazare în cămin sunt cuprinse între 95 – 220 de lei/persoană pe lună, în funcție de confort, de numărul studenților în cameră și de regimul fără taxă/cu taxă la care este încadrat solicitantul.

Atat cazarea cât și masa studenților UPT sunt asigurate la prețuri subvenționate, Restaurantul Universitar Politehnica fiind unul dintre cele mai moderne localuri de servire a mesei pentru studenți.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here