De frica polițiștilor locali, aflați zilnic în misiuni de depsitare a celor care-și abandonează gunoiul pe domeniul public, unii timișoreni își abandonează deșeurile în zonele limitrofe, aparent nesupravegheate. Însă sunt depistați imediat după ce o fac.
În acest caz s-a aflat un timișorean care s-a gândit că va scăpat de ochii oamenilor legii, dacă se va duce pe teritoriul Ghirodei, pentru a-și abandona molozul. Nu a fost să fie, pentru că, folosindu-se de camerele de supraveghere, a fost prins. Poliția Locala Ghiroda a intervenit cu promptitudine și l-au amendat pe timișorean cu 5000 de lei.
„Acest gen de practici trebuie descurajate prin orice mijloace, chiar şi de către cetățenii comunei, pe care îi rugăm să ne sesizeze de fiecare dată când observă nereguli”, transmite Poliția Locală Ghiroda.