Patru copii cu vârste între 4 luni și 6 ani au murit după ce casa în care locuiau a luat foc. Tragedia a avut loc aseară pe strada Memorandului din Timișoara.
Alarma s-a dat seara trecută, în jurul orei 22:35. Pompierii au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu la o casă în care erau două apartamente, de pe strada Memorandului din Timișoara.
Pompierii au fost informați că în interiorul locuinței ar fi un adult si 4 minori.
Pentru identificarea posibilelor victime s-au constituit echipe de căutare-sălvare în interiorul imobilului. Din nefericire, au fost identificate 4 persoane decedate. Este vorba de patru copii cu vârste cuprinse între 4 luni și 6 ani.
”La locul intervenției s-au deplasat de urgență 5 autospeciale de stingere, 3 echipaje SMURD, 2 ambulanțe SAJ cu medic, 2 ambulanțe SAJ cu asistent medical și o autospecială de transport personal și victime multiple. La sosirea echipajelor la fata locului, incendiul se manifesta într-o cameră și pe holul locuinței cu o degajare mare de fum”, spun reprezentanții ISU Banat.
În cele 2 apartamente locuiau 9 persoane, 4 adulți și 5 minori. 5 persoane au necesitat îngrijiri medicale, dintre care 3 adulți și un adolescent de 14 ani au fost transportați la spital și încă un adult a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.
În acest moment Pompierii lucrează pentru evacuarea completă a fumului și înlăturarea efectelor negative ale incendiului.