Trăiește un Crăciun veritabil vienez! Strauss Festival Orchestra Vienna, în Timișoara

0
196

Strauss Festival Orchestra Vienna sub bagheta maestrului Willy Büchler aduce, pentru al cincilea an consecutiv în Timișoara, fascinaţia muzicii autentice vieneze. Spectacolul veritabil vienez va avea în plus o componentă vizuală, prin grația corpului de balet Pegani, din care fac parte prim balerinii Romina Kołodziej și Vladimir Snizek.

Spectacolul “Vienna Classic Christmas”, cu un program complet nou, are loc pe 18 decembrie, de la ora 19:30, la Opera Națională Română Timișoara.

Strauss Festival Orchestra Vienna este un ansamblu de top al Vienei, loial autenticității vieneze și având o caracteristică personală, care constă în farmecul și bucuria de a face muzică la cel mai înalt nivel artistic. Orchestra fascinează auditoriul din toată lumea cu îmbinarea desăvârșită a jovialității cu profunzimea artistică. Fondată în 1978 de legendarul dirijor Peter Guth, Strauss Festival Orchestra Vienna a primit în rândurile sale muzicieni excepționali, păstrându-și supremația între marile ansambluri vieneze de gen. Strauss Festival Orchestra Vienna, cunoscută publicului românesc după invitația în Festivalul Enescu, aduce de opt ani românilor Crăciunul în pași de vals, de fiecare dată cu spectacole sold-out. Primul spectacol sold-out din acest an este cel din 15 decembrie, de la Sala Palatului.

De la începutul mileniului, Strauss Festival Orchestra Vienna susține anual Concertul de Anul Nou în Sala Mare a renumitei Wiener Konzerthaus. Concertul de pe 1 ianuarie 2017 va fi condus de maestrul Willy Büchler, care va dirija Strauss Festival Orchestra Vienna și în turneul de Crăciun din România. Născut în Viena, maestrul Willy Büchler este personajul cheie al spectacolului, stăpânind nu doar scena, ci şi publicul, pe care îl invită să participe cu totul la spectacol. Capacitatea incomparabilă de a cuprinde muzicienii şi publicul şi de a dirija cu vioara în mână, continuând tradiţia lui Johann Strauss, i-au adus recunoașterea internaţională și prețuirea spectatorilor.

Spectacolul autentic vienez va aduce spectatorilor români o premieră care va completa tabloul fabulos al Vienei Imperiale – grația corpului de balet, care va crea o poveste diferită pentru fiecare piesă muzicală, cu o coregrafie semnată de celebra balerină Raffaela Pegani, o artistă cu o carieră îndelungată împreună cu Strauss Festival Orchestra Vienna. Romina Kołodziej a studiat la Opera de Stat din Viena și este prim-balerină la Teatrul Național Slovac din Bratislava. Vladimir Snizek este balerin, coregraf, manager, având o agendă încărcată, cu turnee în toată lumea.

Evenimentul face parte din Programul național cultural “Artă contra Drog” 2016, proiect derulat de Centrul Internațional și pentru Drepturile Omului – CIADO România și Asociația Culturală de Teatru, Muzică și Film „Dracula”.

Biletele se găsesc la Agenția de bilete a Operei și online pe www.vandbilete.ro.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here