Trei bărbaţi au murit întoxicaţi, în timp ce curăţau o cisternă de bere!

Tragedie în această dimineaţă în vestul ţării. Trei bărbaţi şi-au pierdut viaţa, după ce s-au intoxicat, în timp ce curăţau o cisternă de bere.

Poliţiştii cărăşeni au fost alertaţi îna ceastă dimineaţă în jurul orei 10.15, cu privire la faptul că trei persoane sunt intoxicate într-o parcare de pe raza localității Cornea.

La faţa locului au ajuns şi medicii de pe ambulanţă, care însă nu au putut face altceva decât să constate decesutl celor trei.

În cauză s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, polițiștii efectuând cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii acestui eveniment”, spun reprezentanţii IPJ Timiş.

Dosarul se află sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here