UMF Timișoara, prima universitate care și-a deschis porțile pentru “boboci”. Artistul Gabriel Cotabiță invitat special

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeş” şi-a deschis, astăzi, porţile pentru studenţi. Sute de studenţi şi profesori au participat la deschiderea anului universitar. Au fost prezenţi cei mai mici dintre studenţi, cei din anul întâi, dornici să înceapă anul universitar.

Festivitatea de deschidere a anului universitar 2016-2017 a avut loc de la ora 10, în Aula Magna. „În acest an îmi doresc să conservăm cât mai bine ceea ce am făcut bun. Avem 6.600 de studenţi la licenţă, 1.800 la rezidenţiat, şi 350 la doctorat. Ne-am ocupat toate locurile. În ultimul an am făcut multe în universitate şi pe linie didactică şi de cercetare”, susține Marius Raica, rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie din Timişoara.

Ceremonia de deschidere a fost onorată de participarea artiștilor Gabriel Cotabiță, Ilie Stepan și Horia Crișovan. Gabi Cotabiţă a fost invitat special de prorectorul universităţii. „Se întâmplă minuni la Anestezie şi Terapie Intensivă mai mari decât cele petrecut în Biblie. Sunt oameni cărora li se opreşte inima şi sunt readuşi la viaţă. Una dintre aceste minuni este şi Gabriel Cotabiţă”, a transmis prorectorul UMF, Dorel Săndesc.

La rândul său, Gabriel Cotabiţă a povestit despre cum i s-a schimbat viaţa după ce a făcut stop cardiorespirator. „Nu sunt un om important, sunt un om pe care lumea l-a îndrăgit.Cred că am fost invitat pentru că universitatea a dorit să dea un exemplu medicilor viitori că ei pot să facă minuni, pentru că ei consideră că eu aş fi o minune. Nu pentru că sunt un cântăreţ bun, ci pentru faptul că datorită lor şi, în principal, lui Dumnezeu am reuşit să fiu în picioare, să nu rămân şchiop, cu capul în altă lume”.

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeş” sunt înscrişi peste 8.000 de studenţi, dintre care 1.100 sunt „boboci”.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here