Poliţiştii de frontieră au descoperit în vama Cenad, un bărbat de origine indiană, care se dădea drept grec.

Mai exact, indianul era pasager într-o mașină care încerca să iasă din țară, însă în momentul în care a prezentat actele la control, polițiștii au observat că pașaportul ”presupusului grec” este unul fals.

În data de 09.01.2020, ora 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, o persoană de sex masculin, călătorind ca pasager într-un autoturism condus de un cetăţean român. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un paşaport cu însemnele autorităților din Grecia. Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare cu aparatura din dotare, stabilind că acesta este fals, motiv pentru care persoana a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul este cetățean din India, în vârstă de 28 de ani și a recurs la această metodă pentru nu deţinea o viză care să îi permită trecerea frontierei.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals cât şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care se impun.

Articolul precedentBătrână înșelată și lăsată fără economiile adunate o viață! Poliția a intrat pe fir
Articolul următorSTPT inaugurează de luni o nouă linie metropolitană! Va lega Satchinez de Timișoara

1 COMENTARIU

  1. Viata de emigrant nu e usoara. Numai cu 10 ani in urma romanii treceau din franta in anglia in tir uri pline de chemicale sau te miri ce. Eu sa ajung in Dublin am trecut ilegal din Ungaria in Slovenia, de acolo in Italia si apoi pe acte false catre Irlanda. Oamenii fac ce pot pt o viata mai buna.

    Sa nu uitam ca germanii, austrieci, francezii, spaniolii, irlandezii, etc, toti ne au tratat cu compasiune. Ca emigrant incercand sa intri in Romania cu pasaport fals, iti iei un 5 ani de parnaie. In EU asta nici nu era infractiune pt romani. M au oprit italienii de 100 de ori si daca nu aveam acte de suedez, aveam sigur de englez. Carabinerii radeau si ziceau du te si lasa ne in pace ….

    E o diderenta mare intre a face infractiuni economice cu acte false sau a incerca sa pleci catre o lume mai buna

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.