Camera de Comerţ Timiş, prin Direcţia de Formare Profesională anunță organizarea cursului de „Auditor intern al sistemului de management al calităţii” ( COR 214130 ).

Cursul este acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări iar certificatele obţinute la absolvire au recunoaștere națională și sunt emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației.

Cursul va avea loc în perioada  29 ianuarie – 23 februarie 2018 (luni – vineri, între orele 16.30-20.30 ). Mai exact între 29 ianuarie şi 9 februarie va avea loc pregătire teoretică, iar în perioada 2 – 23 februarie va fi pregătirea practică (realizarea portofoliului). Cursul se ţine la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT.

Diplomele se eliberează în maxim 30 de zile de la absolvire.

Cursul prezintă detaliat etapele tranziției de la ISO 9001:2008 la ISO 9001:2015 (tranziție care trebuie să se finalizeze cel târziu până în 15.09.2018, dată la care certificatele acordate conform standardului ISO 9001:2008 își pierd valabilitatea). Totodată, sunt prezentate explicit cerințele noului standard ISO 9001:2015, standard ce implică abordarea pe bază de proces (ciclul PDCA) şi gândirea pe bază de risc (riscuri și oportunități în afaceri).

Cursul se adresează personalului care coordonează sau participă la evaluarea prin audit a sistemului de management al calităţii, din cadrul firmelor care intenţionează, sunt în curs de implementare sau au implementat un sistem de management al calităţii conform ISO 9001:2015 – instrument eficient de optimizare a proceselor interne, respectiv de câştigare a încrederii clienţilor.

Vor fi abordate aspecte privind: Noţiuni generale privind calitatea; Principiile managementului calităţii; Cerințele noului standard ISO 9001:2015; Auditul calităţii (audituri interne, clasificarea auditurilor, etapele auditului intern, selectarea auditorilor, responsabilităţile personalului implicat în auditul intern, tehnici de comunicare, recomandări pentru auditat).

Auditorul în domeniul calității se ocupă, în principal, cu planificarea procesului de audit, colectarea și structurarea informațiilor specifice procesului de audit, analiza și aprecierea conformității și eficacității sistemului de management al calității, examinarea documentelor referitoare la sistemul de management al calității, întocmirea documentelor specifice procesului de audit.

Auditurile calităţii ajută managementul de vârf al organizaţiei să ia deciziile necesare, respectiv să aloce adecvat resursele în vederea îmbunătăţirii performanţei, a optimizării rezultatelor, prin evidenţierea punctelor forte şi punctelor slabe ale organizaţiei.

Auditul calităţii constituie un mod adecvat de evaluare a sistemului de management al calităţii existent şi trebuie înţeles de către toate părţile implicate ca un proces instructiv şi constructiv, care nu are drept scop blamarea organizaţiei sau pedepsirea personalului auditat. Astfel, auditul calităţii nu caută vinovaţi, ci dovezi obiective (nu impresii) privind oportunităţile de îmbunătăţire a sistemului de management al calităţii.

Articolul precedentEugen Tomac, la Timişoara: Liviu Dragnea nu se mai trezeşte din beţia puterii!
Articolul următorPericol de inundaţii în Banat! Hidrologii au emis cod galben

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.