Camera de Comerț Timiș în parteneriat cu Direcția Regională Vamală Timișoara și Asociația Operatorilor Economici din România organizează un seminar de informare a agenților economici din județ.
Mediul de afaceri din Timiș va afla ultimele noutăți legislative din domeniul vamal. Seminarul își propune trecere în revistă a celor mai importante schimbări aduse în legislația vamală și este susținut de specialiști și experți în domeniu.
”Este un nou eveniment important pentru noi cu Direcția Regioanlă Vamală, organizat înd ata de 20 aprilie, datorită faptului că din martie sunt câteva reglementări noi privin legislația vamală și vrem ca toți operatorii care operează în import/export să fie informați de la sursă și cât mai repede. Pe lângă Direcția Vamală, la seminar, va fi prezentă și Asociația Operatorilor Economici din România,c are vine din nou cu completări vis a vis de aceste noi reglementări din legislație. În momentul acesta avem informația că au confirmat mulți operatori economici din Timiș”, a declarat Florica Chiriță, director executiv al CCIA Timiș.
”În cadrul seminarului de joi vor fi abordate trei subiecte majore, conceptul de vămuire centralizată la nivel național, statutul de agent economic autorizat și aplicarea simplificărilor în declararea mărfurilor. Consider că aceste seminarii sunt importante pentru oamenii de afaceri din Timiș pentru a fi informați cu privire la modificările legislative apărute în legislația vamală și totodată, poate cel mai important, de a vedea care sunt avantajele create pentru dânșii, care derivă din aceste modificări”, spune Gabriel Moldovan, directorul executiv al Direcției Regionale Vamale Timișoara.
Seminarul va avea loc joi de la ora 10.00 în sala CEDO a Camerei de Comerț din Timișoara cu sediul în Piața Victoriei.
Tot joi la Camera de Comerț din Timiș vor mai avea loc două evenimente importate.
”Tot în cursul acestei săptămâni o să avem delegația britanică, respectiv Camera Britanico-Română cu care vom semna un acord de colaborare și avem și o agendă de lucru care va fi discutată tot joi. Tot atunci va fi semnat acordul cu Camera din Voivodina”, a conchis Florica Chiriță.