Poliţiştii oraşului Deta efectuează cercetări faţă de un bărbat de 54 de ani care ar fi fost implicat într-un accident cu pagube materiale, în timp ce conducea un vehicul pe raza localităţii Jamu Mare. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1.22 mg/l.
La data de 13 octombrie, în jurul orei 16.20, poliţiştii oraşului Deta au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier, în localitatea Jamu Mare.
În urma cercetării la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 54 de ani ar fi condus un microbuz pe raza localităţii mai sus menţionate, iar la un moment dat ar fi acroșat o biciclistă care circula regulamentar.
Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.