Un tânăr de 18 ani este cercetat de polițiștii din Oravița, Caraş-Severin, după ce a furat un telefon mobil, ulterior cerând bani pentru restituirea lui.

Poliţiştii de la Investigații Criminale din Oravița au surprins în flagrant delict un tânăr de 18 ani, din Cărbunari, bănuit de comiterea infracţiunilor de furt calificat și şantaj.

Mai exact, în fapt, în noaptea de 9/10 noiembrie, aflat într-un local din Oravița, tânărul a furat unei fete telefonul mobil în valoare de aproximativ 2.000 de lei.

Ulterior, prin intermediul unei rețele de socializare, acesta i-ar fi solicitat mamei fetei suma de 250 de lei pentru a-i restitui telefonul.

Polițiștii au efectuat investigații în acest caz, realizându-i un flagrant presupusului autor. Acesta a fost surprins în timp ce primea bani de la persoana vătămată, asupra lui fiind găsit și telefonul sustras. Pe numele bănuitului s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat și șantaj, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestuia”, spun reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.

Telefonul mobil a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

Articolul precedentIndieni prinşi la vamă cu paşapoarte nemţeşti! Atât ei, cât şi călăuza sunt cercetaţi acum de poliţişti
Articolul următorColterm întrerupe furnizarea căldurii și a apei calde în zona de sud a orașului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.