Unde își ascundeau doi timișeni armele deținute fără drept?

0
104

Polițiștii timișeni cercetează doi bărbați, după ce au găsit arme, în casele lor.

Inițial polițiștii au ajuns la unul dintre bărbați. Oamenii legii s-au autosesizat și au descins la locuința unui bărbat din Teremia Mare, unde au găsit o armă neletală, însă din categoria celor supuse autorizării. După ce au extins însă, cercetările, oamenii legii au stabilit că cel în cauză ar fi primit arma de la un alt bărbat, din aceeași localitate, în schimbul stingerii unei datorii bănești.

Pe numele celor doi bărbați a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere sau port fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.

Polițiștii continuă cercetările pentru a vedea dacă cei doi au mai comis și alt einfracțiuni în trecut.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here