Miercuri, 7 februarie 2024, în prezența unei delegații a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor condusă de Ministrul Mircea Fechet, la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) a avut loc semnarea contractului de finanțare depus de USVT prin PNRR, Pilonul I, Tranziția Verde, proiect care prevede Înființarea unei perdele forestiere de protecție în cadrul instituției.

Astfel, în zona de nord a orașului, pe o suprafață de 3,96 de hectare, pe limita de proprietate a instituției de învățământ va fi înființată o perdea de protecție forestieră, cu beneficii multiple pentru oraș.

„Efectul unei astfel de perdele forestiere pentru Timișoara este foarte important, mai ales în actualul context al schimbărilor climatice. Prin această perdea forestieră vom încerca să compensăm și să reducem efectele negative ale schimbărilor climatice asupra orașului, să reglăm microclimatul la nivelul zonei de intervenție, adică partea de nord a orașului, pe teritoriul a două UAT-uri, Timișoara și Dumbrăvița. Va fi o reglare a microclimatului atât din punct de vedere termic, cât și o barieră de protecție împotriva curenților de aer, cu efecte pozitive asupra culturilor agricole și a resurselor de apă”, a adăugat prof. univ.dr. Dorin Camen, Decan al Facultății de Inginerie și Tehnologii Aplicate.

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a mai initiat în ultimii ani proiecte de înființare a unor perdele forestiere sau realizarea unor spatii verzi, printre care se numără cele de la Stațiunea Didactică a USVT cât și din incinta Campusului universitar al instituției.
Valoarea proiectului semnat miercuri este de 274 426 de lei, iar Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara se pregătește să acceseze și alte fonduri pe măsuri similare precum cele privind Pădurile Urbane.

La evenimentul de semnare au luat parte reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Președintele Senatului USV Timișoara, prof.univ.dr. Viorel Herman, Rectorul USV Timișoara, prof. univ. dr. Cosmin Popescu, dar și prorectori, decani și prodecani ai universității.

Articolul precedentSesiune de informare privind legislația în domeniul securității la incendiu
Articolul următor„Cu UPT învăț CHIMIE!” – meditații gratuite pentru elevii de liceu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.