Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I au depistat la controlul de frontieră un cetăţean român, pe numele căruia autorităţile din ţara noastră au emis, la începutul lunii iunie a acestui an, un mandat european de arestare pentru săvârşirea unor infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice.
Ieri, la ora 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, judeţul Mehedinţi, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile specifice de control la frontieră, un bărbat în vârstă de 53 de ani, domiciliat pe raza judeţului Dolj.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date naţionale, poliţiştii de frontieră mehedinţeni au constatat că pe numele bărbatului este emis un mandat european de arestare, de către autorităţile române, din data de 08.06.2016, aceasta fiind căutat pentru săvârşirea unor infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice.
Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale aparţinând Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, în vederea luării măsurile legale ce se impun.