Fundația Universitatea de Vest, în parteneriat cu Universitatea de Vest și Facultatea de Muzică și Teatru, cu sprijinul Facultății de Arte și Design și a Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării desfășoară, în luna iunie, șase evenimente în cadrul celei de-a treia ediții a seriei de evenimente „WePerform – Seri de muzică și teatru”, parte din proiectul „La UVT, Cultura este Capitală!”.

Seria „WePerform – Seri de muzică și teatru” se va desfășura în weekendul din 9-11 iunie și în cel din 17-18 iunie, în diferite parcuri și piețe publice, oferind un program variat compus din ateliere muzicale și de pictură pentru copii, ateliere de mișcare și dans contemporan, Socratic Walks, două spectacole de teatru și patru concerte. Atât spectacolele de teatru, cât și concertele de muzică clasică sunt realizate de studenții din ciclurile de licență, masterat și doctorat înscriși la Facultatea de Muzică și Teatru a UVT.

Astfel, debutul acestei ediții va fi pe 9 iunie, în Piața Sfântul Gheorghe, când, de la ora 19, publicul va fi așteptat la un atelier de improvizație scenică, în limba germană, iar, mai apoi, de la ora 21, la spectacolul de teatru fizic, nonverbal „Ora la care nu știam unii de alții”, după Peter Handke (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2019), al studenților specializării Actorie în limba germană – UVT, în regia lui Florin Vidamski (Germania), pe muzica lui Oleksandr Solokha (Ucraina) și Retro J, cu participarea renumitei mezzosoprane Aura Twarowska.

Programul seriei, în două weekend-uri, are programate evenimentele:

Vineri, 9 iunie, Piața Sfântul Gheorghe

ora 19:00, atelier de improvizație scenică în limba germană
ora 21:00, spectacol de teatru fizic, nonverbal, Ora la care nu știam unii de alții, după Peter Handke

Sâmbătă, 10 iunie, Piața Traian

ora 17:00, atelier pentru amatori de mișcare și dans contemporan
ora 19:00, Casa, dolce casa – spectacol de teatru-dans prezentat de studenții UVT – Master Artele spectacolului de teatru, în regia și coregrafia Viktoriei Medviedieva (Ucraina) și a Laviniei Urcan, pe muzica lui Oleksandr Solokha (Ucraina)

Sâmbătă, 10 iunie, Parcul Copiilor

ora 16:00, atelier muzical pentru copii
ora 19:00, Percussion & Academica Brass – concert de percuție și alămuri

Duminică, 11 iunie, Piața Traian

ora 16:00, atelier muzical pentru copii
ora 17:00, Socratic Walk
ora 19:00, The Romanian Flute Ensemble & Piano – concert de flaut și pian

Sâmbătă, 17 iunie, Parcul Carmen Sylva

ora 16:00, atelier de pictură pentru copii
ora 17:00, Socratic Walk
ora 19:00, Percussion & Academica Brass – concert de percuție și alămuri, plus un moment muzical interpretat la harpă

Duminică, 18 iunie, Piața Libertății

ora 16:00, atelier muzical și atelier de pictură pentru copii
ora 19:00, The Romanian Flute Ensemble & Piano – concert de flaut și pian

Articolul precedentAquatim anunță lucrări pe mai multe zile la Izvin
Articolul următorSpălatul corespunzător pe dinți

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.