UVT pune la dispoziția absolvenților de liceu cinci centre de înscriere și admitere în jumătatea de vest a țării

Universitatea de Vest din Timișoara vine în sprijinul absolvenți de liceu și deschide și în acest an centre de înscriere și admitere în afara Timișoarei.

Măsura este menită a-i ajuta pe cei cu posibilități de deplasare reduse să parcurgă procedura la ei în localitate. Facilitatea face parte dintr-un pachet mai larg, gândit a-i sprijini pe candidați în procesul de înscriere și admitere. Se poate menționa aici, posibilitatea de cazare gratuită pe o perioadă de trei zile în unul dintre căminele UVT.

Centrele din afara Timișoarei:

Județul Hunedoara: Colegiul Național Decebal, Deva

Județul Caraș-Severin: Colegiul Național „Traian Lalescu”, Reșița

Județul Mehedinți: Colegiul Național „Gheorghe Țițeica”, Drobeta-Turnu Severin

Județul Vâlcea: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Râmnicu-Vâlcea

Județul Gorj: Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, Târgu-Jiu

Centrele de înscriere și admitere din județele de mai sus sunt deschise în perioadele 10 – 13 iulie și 6 – 7 septembrie.

„Este o măsură care se înscrie foarte bine în strategia noastră de apropiere față de comunitate. Am identificat o nevoie a tinerilor, a familiilor acestora, și am venit cu o soluție. Există o serie de dificultăți și costuri pe care le implică deplasarea la Timișoara. Cunoaștem aceste realități și am propus o soluție absolut normală pentru o instituție care respectă comunitatea din care face parte”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

UVT scoate la concurs 2072 locuri la buget și 4199 în regim cu taxă, pentru cele 77 de specializări de licență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.