Vernisajul expoziției “De la baroc la neo-baroc” la Muzeul de Artă

0
259

Expoziția “De la baroc la neo-baroc” din cadrul proiectului Baroque – Urban îl aduce în prim plan pe unul dintre cei mai importanți artiști contemporani, Gheorghe Fikl, care vine în fața publicului cu o serie impresionantă de picturi monumentale. Gheorghe Fikl este un artist timișorean ale cărui lucrări sunt apreciate atât în țară, cât și peste hotare, acesta fiind prezent în galerii importante din întreaga lume.

Organizat de Muzeul de Artă din Timișoara și Fundația Herczeg, BaroqueǁUrban este un proiect pilot pentru muzeele din România și marchează un itinerariu complex, pornind de la colecția de baroc imperial a Muzeului de Artă Timișoara, ajungând în prezent, prin intermediul picturilor monumentale ale maestrului Gheorghe Fikl și proiectând o posibilă versiune a viitorului baroc, într-un dark room experimentarium, un concept al artistei franceze Josepha Blanchet.

Vernisajul expoziției va avea loc astăzi, 23 iulie, ora 19.00, la Muzeul de Artă Timișoara – Palatul Baroc, Piața Unirii nr. 1.

Primul segment al expoziției De la baroc la neo baroc, organizată în cadrul proiectului Baroque ||Urban, va aduce în prim plan moștenirea barocă a Timișoarei cu obiecte de colecție ale Muzeului de Artă din Timișoara, dar și din colecția personală a familiei Herczeg.

Al doilea segment al expoziției îl aduce în prim plan pe unul dintre cei mai apreciați artiști contemporani, timișoreanul Gheorghe FIKL într-un melanj inedit de istorie, artă și instalație digitală, reprezentând o aplicație a unei forme moderne de coagulare a trei dimensiuni importante ale dezvoltării orașului (trecut, prezent, viitor). Fikl este considerat unul dintre reprezentanții de top ai stilului neo-baroc. Lucrări ale acestuia se găsesc într-unele dintre cele mai apreciate colecții private ale Europei cum ar fi cea aPrințului Charles de Wales.“Creaţiile lui Fikl se remarcă prin opulenţă, frumuseţe, eleganţă şi sugerează cum nu se poate mai bine hibriditatea culturală a omului la început de secol al XXI-lea. Expoziţia e una inedită, în care sunt prezentate în chip comparativ barocul şi neobarocul, opera lui Fikl sugerând puntea peste timp ce face posibilă mai buna înţelegere a creaţiilor locale şi universale. Astfel, Muzeul de Artă Timişoara şi Fundaţia Herczeg nu doar rememorează cultura şi arta unui timp istoric, ci şi legăturile şi transformările petrecute în cei 300 de ani de europenitate în spaţiul Banatului Timişoarei”, spune Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timișoara, care va deschide vernisajul expoziției.

img_9873_1469185495

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here