Vicepreşedintele CJT, Roxana Iliescu a votat împotriva bugetului judeţului! Care este motivul?

0
33

Astăzi a avut loc şedinţa extraordinară a plenului Consiliului Judeţean Timiş, care a avut pe ordinea de zi cel mai important proiect, bugetul judeţului.

Încă de la începutul şedinţei, vicepreşedintele CJT, Roxana Iliescu a anunţat că va vota împotriva bugetului judeţului, ca urmare a unui ordin de partid.

Aşa cum am menţionat încă de la începutul şedinţei de astăzi, în calitatea de reprezentant al PMP Timiş am dus la îndeplinire o decizie politică la soclicitarea preşedintelui organizaţiei PMP Timiş, domnul Cornel Sămărtinean. Domnul Sămărtinean o să vă dea toate motivele şi explicaţiile necesare. Deocamdată sunt reprezentant al unui partid politic, în ziua în care pentru funcţia de consilier judeţean, sau pentru funcţia de vicepreşedinte se va susţine concurs atunci voi putea ignora o decizie politică. Prin urmare astăzi am dus ka îndeplinire o solicitare a preşedintelui oragnizaţiei”, spune Roxana Iliescu, vicepreşedinte CJT.

Preşedintele CJT, Călin Dobra s-a arătat nemulţumit de decizia luată de vicepreşedintele PMP, în condiţiile în care au lucrat împreună la realizarea bugetului. Mai mult decât atât, Dobra nu exclude o eventuală schimbare la conducerea CJT.

„Echipa PMP va trebui să îşi clarifice situaţia pentru că nu e normal să fii şi în conducerea CJT, să lucrezi la acest buget şi după aceea să nu acorzi votul bugetului. Într-un fel nu te votezi pe tine însuţi. Sunt ferm cănvins că vor clarifica situaţia, iar dacă nu, bineînţeles că vom discuta ceea ce înseamnă şi acest post de vicepreşedinte pentru că îmi doresc ca pe post să fie un om care atunci când munceşte să dea şi votul pentru ceea ce a muncit” a declarat preşdintele CJT, Călin Dobra.

De menţionat este faptul că de la şedinţa de astăzi a lipsit şi celălat consilier judeţean PMP, Dorin Cândea.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here