VIDEO: CJ Timiș a pierdut finanțarea europeană pentru modernizarea cu aparatură medicală a Spitalului Județean

spitalul Judetean

Finanțarea europeană pentru achiziționarea aparaturii medicale de la Spitalul Județean din Timișoara a fost pierdută. Motivul este simplu: nicio firmă nu s-a prezentat la licitație.

Unitatea sanitară ar fi trebuit modernizată cu aparatură de 10 milioane de euro. Potrivit reprezentanților CJ Timiș, firmele nu au venit la licitație pentru că termenul de achiziție a echipamentelor a fost prea scurt, 30 decembrie.“Având în vedere că aparatura a fost specială și de o valoare destul de mare, chiar unele dintre ele costau peste un milion de euro, termenul a fost 30 decembrie. Aparatele nu se găsesc la ora actuală pe stoc, asta însemnând o comandă către firma producătoare ceea ce nu permitea din punct de vedere al timpului rămas. Noi ne-am zbătut ca să îl aprobăm în încercarea de a face demersurile necesare. Sigur că am sperat chiar la o prelungire a termenului de finalizare, dar nu s-au mai prelungit termenele de plată sub nicio formă după 30 decembrie, iar în aceste condiții s-a pierdut”, spune președintele CJ Timiș, Titu Bojin.

Valoarea proiectului era de 11 milioane de euro, din care 9 milioane euro fonduri europene. În plus, șeful CJ Timiș spune că tot ce se mai poate face este asigurarea unei sume de două milioane de euro, care i-ar fi revenit Consiliului Judeţean Timiș în cadrul proiectului.

Titu Bojin, presedinte CJ Timis

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here