VIDEO: Decernarea titlului de cetățean de onoare mai multor personalități ale Timișoarei

cetateni de onoare

https://www.youtube.com/watch?v=yX3hVbgIWio&feature=youtu.be

Ședință festivă a Consiliului Local cu ocazia Zilei Timișoarei. Consiliul Local Timișoara le-a decernat titlul de cetățean de onoare mai multor personalități ale orașului, care s-au făcut remarcate de-a lungul timpului.

Primul decorat postmortem a fost acedemicianul Ioan M. Anton, fost rector al Universității Politehnica și vicepreședinte al Academiei Române. „Astăzi, 3 august, sărbătorim ziua Timișoarei și omagiem ziua  în care Armata Română a intrat în Timișoara, în 1919, consființind trecerea Banatului sub administrație românească. S-a împlinit atunci un vis de secole, visul ca toate teritoriile să fie împreună și să constituie România. Am considerat că într-un așa moment este important să decernăm titlul de cetățean de onoare unor mari personalități ale orașului din două domenii de activitate: pe de o parte din domeniul academic și pe de alta din domeniul cultural artistic”, susține primarul Nicolae Robu.

Coleta de Sabata

Cel de-al doilea laureat a fost Coleta de Sabata, fost rector al Politehnicii, dar și autoare a zeci de volume, atât științifice, cât și beletristice. „Este una dintre cele mai fericite zile din viața mea, pentru că în orașul pe care îl iubesc de zeci de ani, am primit un înalt titlu care mă onorează.  Ingineria și beletristica s-au întâlnit tot timpul, dar cu discreție. Prima carte pe care am scris-o în calitate de co-autor a fost în urma cu 45 de ani, când UPT a sărbătorit 50 de ani de existență”, a spus Coleta de Sabata, prima femeie rector a UPT, în perioada 1981-1989.

De asemenea, printre cetățenii de onoare ai orașului s-a aflat și fostul ministru al Sănătăţii şi rector al UMF Timişoara Ştefan Drăgulescu, iniţiatorul înfiinţării Institutului de Cardiologie din Timişoara.

cetateni de onoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here