VIDEO: Municipalitatea vrea o fântână arteziană de doua milioane de euro pe Bega

timthumb

https://www.youtube.com/watch?v=_RjPF1s_Kkw

O fântână ornamentală, muzicală sau multimedia… pe Bega. Aceasta face parte din proiectul mult-visat de edilul Timișoarei, Nicolae Robu. Și dorința e pe cale să se îndeplinească.

Dacă până acum municipalitatea nu a găsit un proiectant pentru fântâna dorită de primar, procedurile de achiziţie au fost reluate şi au apărut două firme interesate să realizeze studiul de fezabilitate, susține Nicolae Robu.”Este în derulare procedura pentru stabilirea proiectantului care se va ocupa de realizarea proiectului jocului de lumini de pe Bega. Sperăm să decurgă totul cât mai repede pentru a da drumul la proiect. Această investiţie va ridica atractivitatea oraşului nostru, care ne va bucura nouă vieţile şi care ne va oferi lucruri interesante şi deosebite. Timişoara va fi un oraş sensibil mai atractiv pentru cetăţenii din România şi cei din afara țării”, spune primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Contractul privind SF-ul pentru „Fântâna ornamentală de pe canalul Bega”, estimat la 117.000 de lei fără TVA, va fi atribuit prin cumpărare directă. Până în prezent au fost depuse două oferte, urmând să fie anunțată cea câştigătoare.

Fântâna arteziană va fi amplasată în zona centrală a oraşului, între Podul Tinereţii şi Podul Traian. Potrivit primarului, aceasta a fost gândită în așa fel încât să aibă două zone distincte: una formată din câte un aliniament cu 40 de jeturi de apă pe fiecare dintre malurile canalului Bega, fiecare jet iluminat cu un proiector cu led care să permită schimbarea culorii pe muzică – Zona 1 şi o platformă plutitoare în centrul canalului – Zona 2. În plus, sistemul ar urma să fie retractabil, pentru a nu împiedica navigaţia pe Bega. „Zona 2 va fi formată dintr-o platformă plutitoare modulară cu dimensiunile de minimum 50 m lungime și 5 m lățime. Aceasta va trebui să fie retractabilă pentru a fi mutată din centrul canalului către maluri, pentru a nu împiedica navigarea. În centru vor fi amplasate 8 seturi de efecte de apă de formă laminară ce se vor sincroniza cu muzica (…) înălțimea dorită este de aproximativ 8 metri; în cele două extremități ale platformei va fi câte un cerc format din câte 6 seturi de efecte de apă sub formă evantai (…) pe toată lungimea platformei se dorește amplasarea unor efecte de apă ce vor pulveriza cu presiune un amestec de apă și aer cu înălțime de până la 20 m și viteza de aruncare a apei foarte mare”,  se arată în proiectul de pe site-ul municipalității.

Primarul Nicolae Robu consideră ca aceasta va deveni principala atracție a orașului. „Vor putea fi organizate inclusiv concerte simfonice, rock, având un decor asigurat de jocurile de apă și lumină corelate cu muzică. Fie că este vorba de evenimente speciale sau doar de seri obișnuite, zona va deveni atracția principală a orașului, locul unde se va asculta muzică bună, se vor urmări proiecții laser și video, spectacole multimedia de amploare, fântâna putând fi chiar și parte interactivă, o componentă a orchestrei unui concert live„, susține edilul.

Întreaga investiție se ridică la aproximativ 2 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here