Votul în străinătate continuă prin deschiderea secţiilor de votare din statele din vestul Europei

0
181

Votul la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților continuă în afara graniţelor României odată cu deschiderea a 219 secţii de votare în statele din zona centrală şi de vest a Europei la ora 8.00, ora României (ora 7.00 ora locală). La ora 9.00, ora României, se deschid încă 33 de secţii de votare în Marea Britanie, Irlanda, Portugalia şi Senegal.

Cele mai multe secţii de votare sunt organizate în Europa în Italia (73 secţii), Spania (53 secţii), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (21 secţii ), Franţa (16 secţii ), Germania (15 secţii), Belgia (9 secţii).

În ansamblu, votul în străinătate se va desfăşura pe durata a 35 de ore.

Votul la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților a debutat în străinătate la Auckland, Noua Zeelandă,  la ora 20.00, ora României (ora 7.00 ora locală), în secţia nr. 18, cea mai îndepărtată secţie de vot organizată în afara graniţelor României. Votul la această secţie se va încheia la ora 10.00, ora României.

Raportat la fusul orar din România, procesul electoral din străinătate se va încheia luni, 12 decembrie 2016, la ora 7.00 (ora României), pe Coasta de Vest a SUA (secţiile de vot de la Los Angeles, Sacramento, Seattle, San Francisco, Las Vegas şi Portland) şi la Vancouver în Canada.

Conform legii, scrutinul se va derula în intervalul orar 07.00-21.00 (ora locală).

Pentru a facilita alegătorilor români din afara ţării accesul la adresele celor 417 secţii de votare organizate în străinătate pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, Ministerul Afacerilor Externe a elaborat o hartă interactivă dezvoltată pe platforma Google Maps şi accesibilă prin intermediul site-ului MAE la: http://www.mae.ro/locatiile_secţiilor_de_votare.

Adresele secţiilor de votare se regăsesc pe site-ul MAE, la următorul link: https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_alegeri/2016.11.071_sectii_de_votare_mo_(3).pdf

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here