Zeci de litri de alcool confiscat de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

0
407

alcool confiscat

Alcool fără documente de provenienţă confiscat de poliţiştii de frontieră mehedinţeni. Este vorba despre  50 litri de alcool etilic de provenienţă sârbească, pe care un cetăţean român intenţiona să-l comercializeze pe piaţa neagră din judeţul Mehedinţi.

Acțiunea s-a desfășurat pe linia combaterii contrabandei, evaziunii fiscale şi a traficului cu produse accizabile.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin au oprit la un filtru organizat la intrarea în localitatea Cerneţi pe conducătorul unui autoturism Dacia despre care deţineau date că se ocupă cu traficul cu produse accizabile. La controlul autoturismului aceștia au depistat cantitatea de 50 litri de alcool etilic pentru care persoana în cauză nu deţinea acte de provenienţă. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a declarat că a cumpărat alcoolul  din localitatea Gura Văii cu scopul de a-l comercializa ilegal în localităţi din  judeţul Mehedinţi.

În cauză s-a întocmit lucrare penală pentru savârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fară a fi marcate sau marcate necorespunzător peste  limita de 40 de litri de alcool etilic. Întreaga cantitate de alcool în valoare de 1470 de lei a fost indisponibilizată în vederea confiscării.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here