În acest an, Floriile se sărbătoresc pe 9 aprilie, într-o zi de duminică, ca în fiecare an, în timp ce sărbătoarea Învierii Domnului sau Sfintele Paști vor avea loc pe data de 16 aprilie 2022, pentru creștinii ortodocși.

Sărbătoarea Floriilor amintește de intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, înainte de Sfintele Patimi. În mod tradițional, Floriile mai sunt numite și Duminica Patimilor, Duminica Floriilor, sau Duminica Patimilor Domnului. Se obișnuiește ca în ziua de Florii, creștinii să meargă la Sfânta Liturghie, iar la finalul slujbei să plece acasă cu flori și salcie sfințită de preot.

Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl petrec pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere, a explicat pentru Mediafax, părintele Constantin Stoica.

Cu o zi înainte de această sărbătoare este sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hristos îndeplinește o altă minune și îl învie pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

Duminica de Florii se spune că aduce veşti despre cum va fi vremea de Paşte sau cum va fi timpul în vara care va urma. Aşa cum va fi vremea de Florii, așa va fi și de Paște. De asemenea, dacă până la Florii cântă broaștele, atunci vara va fi frumoasă.

Vara, când vremea este urâtă, se pun mâţişorii de la salcie pe foc, pentru ca fumul acestora să alunge trăsnetele şi fulgerele. Nu se munceşte în această zi, iar masa trebuie să fie întinsă tot timpul.

De Florii se mănâncă peşte, aceasta fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. Biserica ortodoxă dă dezlegare la pește, pentru că se spune că în această zi Iisus ar fi cerut să mănânce pește. În popor se spune că peștele consumat în această zi are puteri tămăduitoare și cine mănâncă se va lecui de orice boală.

În jur de 1, 5 milioane de români își sărbătoresc onomastica. Dintre cei sărbătoriţi, aproape 900.000 sunt femei, arată statisticile. Cele mai întâlnite nume la femei sunt Viorica, Florentina, Florica. Sunt și românce cu nume mai rare, precum Garofiţa, Micşunica, Panseluţa sau Crizantema.

La bărbați sunt sărbătoriți cei care poartă numele de Florin, Viorel, Florian, cel mai des întâlnite, precum și cei botezați Trandafir, Bujor, Mărgărit sau Crin.

Articolul precedentSăltați direct când puneau mâna pe coletul cu droguri
Articolul următorAquatim anunță întreruperea apei în mai multe localități din Timiș la început de săptămână

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.