Ziua Europei marcată la Timișoara prin concerte Smiley și Lidia Buble

0
374

Ziua Europei va fi celebrată pe 9 mai şi la Timişoara rămasă în istorie sub numele de “Ziua Schuman”. Aceasta  este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Totodată este o triplă sărbătoare pentru poporul român: proclamarea independenței de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 și Ziua Europei.

În fiecare an la 9 mai se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.

Primăria Municipiului Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului, în colaborare cu Instituţia  Prefectului Judeţul Timiş, Consiliul Judeţean Timiş, Garnizoana Timişoara, Centrul de Informare Europe Direct Timişoara, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş vor organiza mai multe acţiuni, în zilele de 7 şi 9 mai 2016, pentru a marca Ziua Europei.

PROGRAM:

Sâmbătă, 7 mai 2016

Muzeul Satului Bănăţean

10.00 Concert susținut de Muzica Militară a Brigăzii 18 Infanterie Banat

10:50 Colaj de dansuri populare din Banat susținut de Ansamblul folcloric al Palatului Copiilor din Timișoara

11:05 Moment artistic susținut de soliști de muzică populară de la Palatul Copiilor din Timișoara și de elevii unităților de învățământ din județul Timiș

11:15 Moment artistic susținut de Grupul de muzică ușoară  ”Flores” de la Palatul Copiilor din Timișoara

11:25 Moment artistic susținut de soliști de muzică ușoară de la Palatul Copiilor Timișoara și de elevii unităților de învățământ din județul Timiș, în limbile engleză și franceză

11:40 Dansuri moderne susținute de trupa de dans modern ”Torent” a Palatului Copiilor din Timișoara

11:50 Moment artistic susținut de soliști de muzică ușoară de la Palatul Copiilor Timișoara și de elevii unităților de învățământ din județul Timiș în limbile  germană, italiană și spaniolă

Moment artistic susținut de o solistă de muzică orientală, elevă a Școlii Arabe din Timișoara

12:00 Colaj de dansuri moderne susținut de:

ROK DANCE SĂCĂLAZ – cu un dans din genul STREET DANCE

Mini ROK DANCE SĂCĂLAZ – cu dansul PIRAŢII

ROK DANCE SĂCĂLAZ –  dans din categoria SHOW DANCE

ROK DANCE CENEI – dans din categoria STREET DANCE

ROK DANCE TIMIŞOARA – dans din genul STREET

ROK DANCE TIMIŞOARA – dans din genul GYRLS DANCE

12:20 Moment artistic susținut de formația de muzică pop-rock GMT de la Liceul Teoretic ”D. Voniga” din Giroc

12:40 Moment artistic de muzică instrumentală, prezentat de Ansamblul Școlii Gimnaziale nr. 7  ”Sfânta Maria” Timișoara

13:00 Dansuri de societate, muzică ușoară și miniscenete – Asociația Seniorilor din Timișoara și elevii unităților de învățământ din județul Timiș

În perimetrul Muzeului Satului Bănăţean

08:30 Concurs Orientare Sportivă; Cros – elevi – clasele V-VI, VII-VIII, liceu M+F; Rugby Tag; Concurs de şah; Turneu minifotbal; Turneu volei – elevi –clasele  V+VI, VII-VIII M+F

11:00 Ursul păcălit de vulpe” – Spectacol susținut de actori ai Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara

11.00 Activitate non-formală „Vânătoare de comori” în contextul drepturilor cetățenilor europeni, organizată de Centrul Europe Direct Timișoara, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș

Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la intrarea în Muzeul Satului), organizat de Muzeul Satului Bănățean. Primul începând cu ora 11:00, al doilea de la ora 13:00

Luni, 9 mai 2016

Parcul Cental – Monumentul Ostaşului Român

10.00 Ceremonial militar religios de depunere coroane, buchete și jerbe de flori organizat cu ocazia Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Zilei Europei

Galeria Pro Armia

18.00 Vernisaj expoziție de pictură dedicată Zilei Europei, realizată de Asociaţia Artiştilor Plastici Romul Ladea în organizarea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara

Piaţa Unirii:

20.00 Concert susținut de Alexandra Mitroi&BANG, Lidia Buble și Smiley.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here