Ziua Porților deschise la Poliția de Frontieră. Copiii au luat cu asalt „granița”

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontieră Timișoara le-au oferit un cadou de 1 iunie, copiilor care au participat la Ziua Portilor Deschise.

Păstrând tradiția anilor precedenți, cu ocazia aniversarii Zilei Internationale a Copilului, structurile Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timișoara și-au „deschis porțile” pentru a primi sărbătoriții Zilei de 1 Iunie, ocazie cu care peste 200 de copii au fost inițiați în tainele meseriei de polițist de frontieră.

Sărbătoarea a debutat cu prezentarea aparaturii și tehnicii folosite pentru supravegherea și controlul frontierei de stat și a laboratorului criminalistic. ​Copiii au avut ocazia să vadă cum funcționează autospecialele din dotarea instituției, aparatele de vedere pe timp de noapte, dar și prezentarea câinilor de serviciu folosiți în timpul misiunilor de către polițiștii de frontieră.

​Cei mici au fost încantați de vizită și unii dintre ei au spus că își doresc să devină polițisti de frontieră când se vor face mari.

Cu această ocazie polițiștii de frontieră au urat tuturor copiilor: La mulți ani și să păstreze veșnic în suflet spiritul copilăriei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here