Zona de Centru şi de Vest a României, prioritară pentru europarlamentarul Victor Negrescu

0
25

Într-un discurs susținut în plenul Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu a dat asigurări că va face în continuare toate eforturile pentru promovarea zonelor de Centru și de Vest ale României în Europa.

Negrescu a subliniat, totodată, că se va asigura ca și cetățenii acestora să aibă acces la beneficiile proiectelor pilot, în valoare de 9,3 milioane de euro, inițiate de el pe parcursul acestui mandat.”La jumătatea mandatului de europarlamentar, mă bucur să transmit un nou mesaj tuturor celor din Transilvania şi Banat care au avut încredere în mine. Am luat cuvântul de nenumărate ori în Parlamentul European pentru a vorbi despre zona noastră, am sprijinit dezvoltarea unei forme de reprezentare a intereselor locale în capitala europeană, am contribuit la numeroase acţiuni de promovare a zonei printre care cel mai mare festival al românilor din Belgia. Pe viitor voi organiza la Parlamentul European o serie de conferinţe şi expoziţii pentru promovarea zonei de Centru şi de Vest a României şi mai ales mă voi asigura ca proiectele pilot, în valoare de 9,3 milioane de euro, aduse României, să ajute beneficiari din Transilvania şi Banat”, spune eurodeputatul social-democrat.

Victor Negrescu este europarlamentarul care a inițiat cel mai mare număr deproiecte aprobate pentru finanțare de la Comisia Europeană – cca 8 proiecte în valoare de peste 9,3 milioane de euro pentru acțiuni în domeniul sănătății, educației, industriei și noilor tehnologii.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here