Acțiuni de ordine și siguranță a timișenilor. Sancțiuni de peste o sută mii lei

politisti rutieri

Acțiune de amploare a polițiștilor timișeni weekendul trecut. Oamenii legii au desfăşurat, pe raza judeţului Timiş, activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice. Au fost constatate 35 de infracţiuni şi aplicate 264 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 103.000 de lei.

Peste 170 de poliţişti au acţionat vineri pe raza judeţului Timiş, suplimentar, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea criminalității economice, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi alte structuri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, precum şi pentru creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc.

În urma activităților, au fost constatate 35 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare şi la regimul circulaţiei), dintre care 34 în flagrant delict. De asemenea, au fost aplicate 264 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 103.000 de lei, pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, precum şi pentru încălcarea normelor rutiere.

În plus poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere şi au retras 14 certificate de înmatriculare auto.

(Foto: arhivă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here