21 de cetățeni din Libia, Irak, Afganistan și Pakistan, opriți la frontiera cu Serbia

0
19

Fara sarbatori pentru frontieristi! Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Caraș-Severin au depistat, în zona de competenţă a sectoarelor Poliției de Frontieră Oraviţa şi Socol, 21 de cetăţeni din Libia, Irak, Afganistan si Pakistan, care au încercat să intre ilegal în România, din Serbia.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş – Severin, în cooperare cu lucrători din cadrul Secției 10 de Poliție Oțelu Roșu au declanşat mai multe acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma cărora au depistat, pe direcţia localităţilor de frontieră Ciortea și Mercina, două grupuri formate din 18 cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării.

Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni (15), pakistanezi (2) si un libanez, dintre care 9 bărbaţi, 4 femei și 5 minori, adulții având vârste cuprinse între 18 şi 42 de ani, iar minorii între 7 luni și 16 ani. Persoanele în cauză au declarat că au trecut frontiera din Serbia în România, cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Socol, în cooperare cu jandarmi din cadrul I.J.J. Caraș-Severin, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.

Astfel, în apropierea localităţii de frontieră Lescovița, au fost depistati trei bărbați, cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, aceştia fiind preluați şi transportaţi la sediul instituţiei pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni afgani, cu vârste cuprinse între 15 şi 23 de ani, care nu aveau documente asupra lor. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În toate cazurile se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here