Premierul Dacian Cioloș se consideră un om simplu și cu bun simț. Prezent astăzi la Timișoara, acesta a declarat că nu folosește echipaje de poliție pentru a se deplasa în trafic și că preferă să se trezească mai devreme pentru a ajunge la timp la birou.“ Nu știu ce înțelegeți prin coloană oficială. Sunt niște reguli pe care SPP-ul, conform legii, trebui să le asigure. Nu am folosit Poliție și nu o sa folosesc niciodată. Prefer să mă trezesc cu 10-15 minute mai devreme ca să ajung la birou la timp decât să zăpăcesc lumea de cap în Bucuresti sau în altă parte. E o chestie de bun simț, dincolo de reguli, de protecție,etc.Trăim într-o societate modernă unde, indiferent că unul este prim-ministru și altul e muncitor, trebuie să ne simțim la fel, cetățeni și să ne asumăm, fiecare, rolul de cetățean înainte de a ne pune în față funcția pe care o avem, care e vremelnică și e trecătoare”, a subliniat premierul României.
Procurorii DNA au în lucru o anchetă care vizează modul în care fostul vicepremier Gabriel Oprea și procurorul general al României, Tiberiu Nițu, au folosit coloanele oficiale. În acest context, primul – ministru a refuzat să comenteze subiectul.
Reamintim, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a solicitat sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite în perioada în care a deținut funcția ministerială.