TRAIAN STOIA- viceprimar Timisoara

Viceprimarul social-democrat Traian Stoia este acum apreciat de edilul Timișoarei. Și asta pentru că a fost omul-cheie la votarea bugetului local. Fără votul lui proiectul nu ar fi trecut.

Acum, Nicolae Robu nu se sfiește să îl laude pe cel căruia în urmă cu câteva luni i-a declarat război. Reamintim, marţi, în ședința de plen a Consiliului Local, proiectul de buget local a trecut la limită, în condițiile în care din cei 27 de consilieri unul a absentat, iar 12 s-au abţinut de la vot. Grupul PSD, cu excepţia lui Traian Stoia, nu a votat bugetul.“Aşa cum l-am criticat pe domnul Traian Stoia într-o perioadă în care am considerat că dânsul n-a fost corect în exercitarea funcţiei de viceprimar şi din păcate a fost supus atunci la diferite influenţe negative la care a cedat, eu am tăria să spun şi nu e prima dată când o fac, că de multă vreme încoace domnul Traian Stoia se comportă foarte responsabil în funcţia de viceprimar şi îşi onorează poziţia pe care o ocupă. Iată, este un pesedist pe care îl vorbesc de bine şi am motive să o fac”, a spus primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Nicolae Robu și Traian Stoia au dus o luptă acerbă luni de zile. Edilul a luat o serie de măsuri prin care i-a redus serviciile din subordine, i-a limitat sarcinile, l-a lăsat fără secretare și i-a cerut demisia. Principala nemulțumire a lui Robu a fost că Traian Stoia “făcea jocurile PSD”.

Articolul precedentOpt sute de șoferi din Timiș sancționați de polițiști. Ce fapte au comis
Articolul următorLicitație publică la RATT pentru închirierea de spații comerciale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.