Sindromul oboselii cronice se caracterizează prin persistența pentru 6 luni sau mai mult, în cazurile severe, a oboselii accentuate. Aceasta se însoțește de cele mai multe ori de dureri musculare, dureri de cap, diminuarea capacității de concentrare, febră, sau simptome gastrointestinale.
Incidența acestei boli în rândul populatiei generale este de 0,007-2,8% . Afectează în mod special populația tânără, cu vârsta cuprinsă între 20-40 ani. Femeile au șanse de două ori mai mari să facă această boală, decât bărbații. Boala se întâlnește rar la copii. Poate apărea la adolescenți, mai ales la tinerele adolescente. Spre deosebire de adulți, adolescenții au mai multe șanse să dezvolte sindromul după un episod de boală precum mononucleoza sau gripa.
Cauza acestei afecțiuni este necunoscută. Diagnosticul pozitiv poate fi pus numai după excluderea altor afecțiuni medicale sau psihiatrice ce generează oboseală cronică. Unele persoane dezvolta acest sindrom după o infecție virală sau bacteriană, cum ar fi gripa, dar nu există dovezi în acest sens. Alte teorii încriminează sistemul imun, sistemul nervos, sistemul endocrin (hormonii și glandele) și istoria familială (cazuri în rândul membrilor familiei). Cu toate acestea, nu exista destule dovezi pentru nici una dintre aceste teorii.
Gradul severitații este atât de ridicat încât afectează funcționarea profesională, socială și personală.
Ce investigații sunt recomandate în cadrul acestei afecțiuni?
Există o varietate de teste ce pentru a exclude alte boli. Dintre acestea menționăm: hemograma completă, care furnizeaza date importante despre tipul și numărul de celule prezente în sânge; viteza de sedimentare a hematiilor(VSH, test care sugerează prezența inflamației); glicemia, test folosit în scopul diagnosticării diabetului, determinări ale hormonilor tiroidieni; analizele de biochimie, care include probe hepatice, trigliceride, lipide, uree creatină, colesterol etc.
Tratamentul acestei afecțiuni este în cea mai mare măsură suportiv. Un tratament țintit nu este încă cunoscut.
Cea mai frecventă abordare a acestei boli este tratamentul simptomatic. Sunt folosite analgezice (de tip acetaminofen, ibuprofen, aspirină) pentru diminuarea cefaleei, durerilor articulare și musculare. Analgezicele narcotice, care sunt eliberate pe bază de prescripție medicală, pot duce la dezvoltarea dependenței dacă sunt folosite frecvent, de aceea sunt indicate în cazuri severe și pe termen scurt.
Tratamentul la domiciliu este foarte important. Ajustarea programului zilnic, îmbunatățirea ritmului de somn, exercițiul fizic ușor efectuat în mod regulat poate ameliora starea pacientului. Demararea unui program gradat de exerciții, în care nivelul de dificultate crește progresiv ar trebui să facă parte din tratament.
(Sursa: www.oanacuzino.ro)
