Verificări în Piața Agroalimentară din localitatea Buziaș! Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş au desfăşurat ieri o acţiune punctuală cu scopul de a preveni şi combate comerţul ilicit cu produse care poartă o marcă înregistrată.

Astfel, a fost depistat un bărbat care oferea spre vânzare parfumuri şi articole de îmbrăcăminte purtătoare de marcă înregistrată, fără a avea acordul deţinătorului de marcă.Acesta a fost condus la sediul unităţii, unde toate produsele  au fost ridicate în vederea confiscării pentru efectuarea expertizelor de către organele abilitate. Pe numele acestuia au fost întocmite acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Actele de constatare întocmite vor fi predate spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj. De asemenea, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu 500 lei, deoarece pe lângă produsele care fac obiectul infracţiunii săvârşite, a comercializat ilicit şi alte produse fără a deţine acte de provenienţă.

Articolul precedentSeminarul „Norme de igienă şi sănătate publică la unităţiile publice şi private” în dezbatere la CCIAT
Articolul următorS-a decis! Timișoara va avea un viceprimar de la UDMR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.