Jurnalista Adriana Mărăscu (Radio Timisoara) a primit titlul de cetatean de onoare al Timisoarei. Aceasta a fost recompensata cu aceasta distinctie  pentru implicarea în acțiuni sociale și activitatea sa de la Radio Timișoara.

Adriana- Cornelia Mărăscu promovează drepturile omului, copiilor și persoanelor din categorii vulnerabile, atât prin reportajele pe care le face la Radio Timișoara, cât și prin activitatea din cadrul mișcării Lions, începând de acum 25 de ani. Acesta s-a implicat puternic inclusiv în schimbări legislative, printre care legea împotriva violenței domestice și legea adopției. Pe lângă premiile din activitatea de jurnalism, printre distincțiile Adrianei Mărăscu se regăsesc: titlul de Ambasador al Adopției, cel de Ambasador al Binelui și Premiul Speranța.

„Încă din a doua jumătate a anilor 90, a înțeles schimbările care au loc în societate și, cu onestitate, deschidere, profesionalism, documentarea temeinică în teren în locuri în care prea puțin au avut interesul să ajungă – canale, locuințe insalubre, spitale, orfelinate, aziluri, penitenciare –, a reușit să schimbe atitudini, prejudecăți, chiar legi.[…] Apreciem că acest titlu răsplătește o activitate deosebită, atât din calitate de jurnalist, cât și în calitate de militant al respectării drepturilor omului”, a spus Robu despre aceasta.

Invitată să-și ridice premiul, Adriana Mărăscu le-a mulțumit celor care îi apreciază activitatea din calitate de militant al drepturilor omului și entității umane. Dintre aceștia, ea a amintit, pentru început, de Cosmin Goian, prof. univ. dr., directorul Departamentului de Asistență Socială din cadrul Universității de Vest, cel care a făcut propunea acordării titlului și de Mihai Anghel, managerul Radio Timișoara, căruia îi mulțumește pentru libertatea cuvântului.

În lacrimi, Adriana Mărăscu a menționat și susținerea acordată de soțul său și de fiica sa, dar și de cea a „echipei și familiei mari”, Lions România. Fiind prezenți în sală guvernatorul districtului 124 – România, Dan Șain, și colegii săi din clubul Lions 4Family Timișoara, Adriana Mărăscu a amintit: „Noi toți suntem voluntari și venim în sprijinul umanității”.

Articolul precedentVictor Negrescu, președintele PES activists România, va deveni al 11-lea membru al delegației române din cadrul grupului S&D în urma BREXIT
Articolul următorSe întrerupe apa, la început de săptămână, în Timișoara și în două localități din județ!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.