Nervi întinși la maximum pentru șoferii care doresc să intre sau să plece din România. În ultimele zile, punctele de trecere a frontierei din vestul țării, în special Nădlac II, s-au aglomerat. Motivul este faptul că mulți români care muncesc în străinătate vin în țară, iar alții pleacă în vacanță în țările din Occident.
Astfel, la Nădlac II, șoferii mașinilor așteaptă peste o oră și jumătate pentu verificarea documentelor. Cozi s-au format și la vama Cenad, din județul Timiș, unde au crescut timpii de așteptare.
„Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt. Reamintim că pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat„, informează Poliția de Frontieră.