Ce încredere mai pot avea timișorenii în Nicolae Robu care a mințit cu bună știință electoratul doar pentru a obține voturi, după care l-a apucat amnezia sau poate îi este afectată grav memoria de lungă durată?
Concret, în 2012, a făcut câteva promisiuni precum un spital modern, realizarea a 5 mari parcări în zone centrale din oraș, realizarea unui stadion modern. În ședința de consiliu local de săptămâna aceasta și-a îndemnat membrii PNL să voteze împotriva propriilor sale promisiuni de campanie.
Laura Chindriș – consilier local ALDE Timișoara: De când parcările reprezintă niște aberații, așa cum a declarat primarul în ședința de consiliu local? Este o premieră negativă pentru Timișoara. Este pentru prima dată când un primar votează împotriva a ceea ce a promis în campania electorală. Primarul Robu este într-o realitate paralelă și nu are nicio legătură cu orașul Timișoara. Pentru el, Timișoara este doar locul lui de joacă iar acest lucru ne afectează, pe noi, pe toți! În ședința de consiliul local, la votarea bugetului, am cerut ca banii prevăzuți a fi cheltuiți pentru Studii de Fezabilitate – metrou, fântâni ornamentale și fântână muzicală, să fie totuși folosiți pentru a se identifica soluții în vederea realizării următoarelor investiții în Timișoara:
am cerut ca banii alocați pentru studii de fezabilitate pentru fântâni muzicale sau… să fie folosiți pentru ceea ce au nevoie timișorenii, de fapt ceea ce însuși Nicolae Robu a promis în 2012. Colegii PNL care obișnuiesc să sară în apărarea șefului au sărit să spună că sunt aberații amendamentele mele, realizând că sunt promisiunile lor din 2012.
Din păcate pentru timișoreni, amendamentele propuse de consilierul local ALDE, Laura Chindriș, nu au trecut, ci au fost respinse de către consilierii PNL care nu vor nici parcări, nici spital nou, nici stadion ci fântâni muzicale.
Timișorenii trebuie să înțeleagă din această demonstrație că nu se mai pot baza pe promisiunile actualului primar!