Alertă de ninsori viscolite în Timiș! Ce măsuri iau reprezentanții ISU Banat

0
68

În contextul atenționării meteorologice cod GALBEN de ninsori viscolite în estul județului Timiș, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al județului Timiș a dispus asigurarea rezervei de personal şi activarea, la nevoie, a grupei operative.

Având în vedere fenomenele meteorologice prognozate, manifestate prin intensificări ale vântului, ninsori viscolite şi precipitaţii sub formă de ninsori sau mixte, peste 100 pompieri sunt pregătiţi să intervină, cu 20 mijloace tehnice, în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din zonele unde s-ar putea produce evenimente care pot pune în pericol viaţa semenilor sau a bunurilor acestora.

Misiunile de acordare a primului ajutor medical calificat vor fi asigurate de cele 9 echipaje SMURD, iar alte 4 (două ATPVM și două ambulanțe aflate în rezervă) sunt pregătite să intervină, dacă situaţia o va impune.

La eventualele misiuni de căutare-salvare a persoanelor surprinse de manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase, ISU Timiș este pregătit să intervină cu autospeciala şenilată cu capacitate mărită de trecere. La nevoie, echipajele de salvatori vor fi dislocate, imediat, în zonele de risc pentru evacuarea populaţiei, animalelor şi bunurilor aflate în pericol, precum şi pentru limitarea şi înlăturarea eventualelor efecte negative.

Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional, la nevoie, fiind posibilă completarea forțelor și tehnicii de intervenție de la alte inspectorate care nu se află sub incidența avertizărilor de vreme rea.”Pentru evitarea situațiilor extreme ce pot pune în pericol viața şi sănătatea populației, le reamintim celor care pornesc la drum în această perioadă să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs și să evite drumurile greu accesibile. De asemenea, înainte de a începe deplasarea să se asigure că sistemul de încălzire al autoturismului funcţionează, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă“, transmit reprezentanții ISU Banat.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here