Apartamentele din țară, mai scumpe cu 8% decât anul trecut. Care e tendința în orașul de pe Bega

0
288

Pe parcursul lunii noiembrie, prețul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național (noi și vechi) s-a majorat ușor, cu 0,2% mai exact, de la 1.042 la 1.044 de euro pe metru pătrat util. Conform Indicelui Imobiliare.ro, valoarea actuală este cu 8,3% mai mare decât cea valabilă în perioada similară a anului trecut, respectiv 964 de euro pe metru pătrat util. Dintre marile orașe analizate în detaliu, majoritatea au consemnat scăderi, excepțiile fiind Cluj-Napoca și Timișoara, unde marja de creștere a prețurilor la 12 luni depășește pragul de 10%.

În Capitală, pretențiile proprietarilor s-au diminuat în noiembrie cu 1,1%, de la 1.141 la 1.129 de euro pe metru pătrat; în prezent, așteptările acestora se situează cu 3,1% peste nivelul înregistrat în urmă cu un an, respectiv 1.095 de euro pe metru pătrat. Declinul din ultima lună a fost susținut în mod exclusiv de apartamentele noi, care s-au ieftinit cu 2,5% (de la 1.198 la 1.168 de euro pe metru pătrat util), în timp ce locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,1% (de la 1.062 la 1.074 de euro pe metru pătrat util).

În orașul de pe Bega, pretențiile vânzătorilor s-au majorat cu 0,7% în ultima lună (de la 1.029 la 1.036 de euro pe metru pătrat util) și se situează cu 10,6% peste nivelul consemnat în urmă cu un an, respectiv 937 de euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,6% în ultimele 30 de zile (de la 1.026 la 1.032 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 0,4% (de la 1.042 la 1.046 de euro pe metru pătrat).

În Cluj-Napoca, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat un avans de 1,7% în ultimele 30 de zile (de la 1.222 la 1.243 de euro pe metru pătrat util), situându-se la o diferență (pozitivă) de 10,4% față de aceeași perioadă din 2015 (când ajungea la 1.126 de euro pe metru pătrat). Pe parcursul lui noiembrie, apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,8% (de la 1.257 la 1.279 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 1,3% (de la 1.170 la 1.185 de euro pe metru pătrat util).

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here