Sezonul de iarnă măreşte riscul producerii incendiilor cauzate de sursele de încălzire. Tot mai des se întâmplă incendii provocate de nerespectarea unor reguli.
Pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Sânnicolau Mare au executat o acțiune de educare și instruire preventivă pentru sezonul rece. Scopul acțiunii a fost informarea populației asupra riscurilor specifice sezonului rece și a măsurilor de prevenire a posibilelor situații neplăcute ce pot aparea în această perioadă.
Astfel, aceștia avertizează să se evite folosirea diferitelor deşeuri din plastic sau care conţin lacuri pentru a nu se depune reziduri uşor inflamabile pe pereţii coşurilor. Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată; NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă. Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei; NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile.
Tot pentru siguranţa familiei, este necesar ca focul din sobă să fie stins pe timp de noapte, dar şi când se pleacă de acasă. În acelaşi timp, se recomandă decuplarea aparatelor de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi. O atenție deosebită trebuie acordată instalațiilor electrice.
În fiecare an, sute de oameni devin victime ale incendiilor care se produc din cauza improvizaţiilor făcute la instalaţiile electrice sau din cauza obturării coşurilor de fum.