Victorie la cinci goluri pentru Poli Timișoara, în Cupa EHF! Pas mare spre grupe

SCM Politehnica Timișoara a învins formația slovenă RD Riko Ribnica, cu scorul de 27-22 (14-11), sâmbătă seara, pe teren propriu, în prima manșă a turului al treilea preliminar al Cupei EHF la handbal masculin.

Poli a controlat meciul de la un capăt la altul și a obținut o victorie concludentă, care îi oferă speranțe destul de bune pentru calificarea în faza grupelor.

Bănățenii au condus cu 6-3 (min. 14), diferența regăsindu-se și la pauză (14-11). Slovenii au egalat la reluare, 16-16 (40), dar Poli a trecut din nou în avantaj, 20-17 (45). Timișorenii au avut cinci goluri în minutul 57, 26-21, reușind să mențină acest ecart și la final, 27-22.

Cei mai buni oameni ai echipei antrenate de Pero Milosevic au fost muntenegrenii Marko Simovic, 8 goluri, și Vuk Milosevic, 7 goluri. Pentru Poli au mai înscris Marko Lasica 3 goluri, Leonard Ștefan 1, Filip Marjanovic 2, Filip Lazarov 4, Cristian Fenici 2.

Pentru sloveni au marcat Jan Grebenc 6 goluri, Patrik Leban 5, Blaz Fink 4, Uros Knavs 2, Nik Henigman 1, Janez Skusek 3, Jan Pucelj 1.

Manșa secundă va avea loc pe 26 noiembrie, la Ribnica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here