Autoritatile din Sacalaz te ajuta sa devii antreprenor

 

Se dă startul unui nou proiect finanțat din fonduri europene, în comuna timișeană Săcălaz! Este vorba despre o inițiativă ale cărei baze au fost puse de primăria Săcălaz și ceea din Zitiste – Serbia. Proiectul are o valoare totală de peste 250.000 de euro, iar obiectivul său este creșterea competitivității economiei locale, prin stiumlarea mediului de afaceri.

Mai exact, proiectul lansat astăzi vizează a două birouri de dezvoltare transfrontalieră și dotarea cu infrastructura și logistica necesară, unul în comuna timișeană Săcălaz și altul în Zitiste din Serbia.

Pe lângă amenajarea celor două birouri de dezvoltare transfrontalieră, în cadrul proiectului vor fi organizate șase cursuri de formare, ce se vor desfășura pe parcursul a 35 de zile. În plus, 15 IMM-uri vor fi conectate la rețeaua de internet wireless și se va realize un studiu cu privire la potențialul de dezvoltare economică aa zonei implicate în proiect.

Noi am scris acest proiect în 2011 și nici nu mai aveam speranța că va fi aprobat. A fost cam greu începutul, pentru că au trecut cinci ani, iar colegi care au conceput proiectul nici nu mai lucrează acum la primărie. Ne-am mobilizat însă cu toții și iată că am reușit să îl demarăm. Contăm pe o pregătire a unor viitori antreprenori de IMM-uri, atât de pe plan local cât și a celor care sunt deschiși la o colaborare cu firmele din Zitiste – Serbia”, a declarat primarul comunei Săcălaz, Ilie Todașcă.

Durata de implementare a proiectului este de 12 luni, iar valoare se ridică la 266 de mii de euro. Cea mai mare parte a sumei, 180 de mii de euro, revine localității Zitiste din Serbia, iar diferența de 86 de mii de lei, comunei Săcălaz.

sursa: sursadevest.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here