BAC 2016: Proba obligatorie a profilului. 167 elevi absenţi și doi eliminați în județul Arad

0
239

Emoții mari pentru elevii de clasa a XII-a care susțin examenul de Bacalaureat. Testarea a continuat astăzi cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenţii profilului real, şi istorie, pentru cei de la uman, iar în 8 iulie va fi proba la alegere a profilului şi specializării.

Candidaţii au putut opta pentru una dintre următoarele discipline: biologie, chimie, fizică, economie, filosofie, geografie, informatică, logică şi argumentare, sociologie şi psihologie.

În total, în Timiș s-au înscris 4.316 candidați, din care 4.157 candidați de la forma de învățământ zi; 84 de la seral și 75 de la învățământul cu frecvență redusă. Pentru aceștia s-au organizat 14 centre de examen și 1 centru zonal de evaluare. Din cele 14 centre de examen nouă sunt în Timișoara, unul la Sânnicolau Mare, două la Lugoj, unul la Jimbolia și unul la Peciu Nou.

Potrivit conducerii Inspectoratului Școlar Județean Arad, din cei 2.830 de candidaţi înscrişi, 2.663 au susţinut proba, 167 fiind absenţi. Doi candidați au fost eliminați.

Rezultatele vor fi afişate în 12 iulie, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00, urmând ca în perioada 13-15 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate în 16 iulie. Cei care nu s-au înscris în această sesiune sau nu vor promova examenele mai au o șansă, în toamnă. Pentru sesiunea august-septembrie 2016, înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen se va face în intervalul 18 – 22 iulie.

(Foto arhivă)

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here