Bani aruncaţi pe geam. O tentativă de festival din Lugoj, nu a adunat nici 30 de spectatori pe zi

„Oraşul Jazz” s-a vrut un festival de 3 zile cu mii de participanţi desfăşurat în centrul Lugojului. În realitate a fost un fiasco de mari proporţii. S-au cheltuit 200.000 de lei, adica 40.000 de euro pentru… nimic. Banii i-a luat firma lui Ovidiu Andrieş pus director de filarmonică la Timişoara de Dominic Fritz.

CITESTE SI: Lugojul are un primar turnător, plimbăreţ şi habarnist! 

Festivalul, aspru criticat şi pe reţelele de socializare nu s-a bucurat de succes din mai multe motive: oamenii îşi doreau Ruga bănăţeană, anulată în acest an, apoi Lugojul nu este un oraş al jazz-ului, iar localnicii au fost supăraţi că nu au fost consultaţi pe tema acestui festival. A mai fost şi condiţiile sanitare de intrare, dar asta deja nu mai este o problemă atât de mare.

Cert este că având o prezenţă de maxim 30 (!!) de oameni pe seară, festivalul numai Oraş Jazz nu a fost. Bani aruncaţi la coşul de gunoi aşa cum se întâmplă de când primarul Claudiu Buciu a preluat frâiele oraşului de pe Timiş. Doar el a văzut utilitatea acestui (mult spus) festival.

„Orașul Jazz ne-a adus în lumea diversității, în lumea interpretării profunde dar și în lumea porților accesibil deschise spre muzica de calitate, fie ea și prea puțin auzită până acum la Lugoj. “Răbufnirea” acestor trei zile readuce speranța că Lugojul poate redeveni Capitala CULTURALĂ a Banatului”, a scris Buciu pe FB, vorbe care sunt însă dintr-un alt film şi taxate de lugojeni: „D-le primar,înainte de toate, din punctul meu de vedere ar trebui să vă orientați atenția spre ,,înfățișarea” orașului…..arata deplorabil, atât din punct de vedere al curățeniei cât și din alte aspecte. E un oraș frumos, dezvoltat, însă pacat ca nu exista interes în al pune la punct. Aveam mari speranțe…..însa tind sa cred ca incep sa-mi fie spulberate. Va rog sa va informati si sa vedeti cum arata orașe precum Făget, Caransebeș, Reșița și veți sesiza și d-voastra diferența. Promitea-ti multe la început….Si? Ce ati facut de un an de zile???”, sau „Tot îi dați cu cultura acesta vi sa părut un eveniment reușit? Trist, trist și lipsit de culoare…Spectatori câțiva, sau era cumva un eveniment pe care îl gustați dumneavoastră și încă câțiva prieteni, ați făcut din nou ceva personal nu pentru noi…”

CITESTE SI: Primarul turnator facut knockout de Calin Dobra! 

sursa foto: lugojeanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here