Bărbat cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni rutiere. Vezi ce accidente a provocat

Un bărbat de 48 de ani, implicat într-un accident rutier, este cercetat de polițiștii orașului Recaș. La data de 17 octombrie, oamenii legii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza orașului, soldat cu pagube materiale.

La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 29 de ani a condus un autoturism pe strada Vinului, iar la un moment dat ar fi acroșat mai multe ovine, care se aflau pe partea carosabilă. Totodată, autoturismul ar fi fost lovit de un moped care se deplasa pe aceeași direcție, al cărui șofer, un bărbat de 48 de ani, nu a respectat distanța corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa.

Polițiștii au procedat la testarea celor doi șoferi cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 48 de ani rezultând valoarea de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că cel în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul condus nu este înmatriculat în vederea circulației pe drumurile publice.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here